Povesti, dramatizari


view:  full / summary

POVESTEA ELEFANTULUI DE PLUS

Posted on February 13, 2013 at 12:00 AM Comments comments (2)

                                                                              POVESTEA ELEFANTULUI DE PLUS

                    SIRBU IULIA GEORGIANA, clasa a III-a A, Colegiul National "Elena Cuza" Bucuresti, prof. IRINA TERECOASA

Capitolul 1

Bunica pregăteşte o poveste interesantă despre elefantul nepotului său, Liviu.

- Liviu, dragul meu, unde eşti ?

- Aici, bunico, zise Liviu sărind de după pat , ţinând în braţe elefantul său de pluş .

- E timpul pentru poveste!

- Ce poveste? întrebă copilul curios .

- O poveste despre elefantul tău de pluş, deoarece bunicile le spun nepoţeilor săi o poveste cum, timp de şase zile pe an, elefanţii prind viaţă când copiii dorm.

- Abia aştept să-mi povesteşti, bunica mea bună.

- Bine.

Capitolul 2

Ziua I, Henry, elefănţelul de pluş merge la Grădina Zoologică

- În prima zi, se scoală încetişor de lângă tine şi face o vizită la Grădina Zoologică de animale de pluş. Îşi cumpără bilet de intrare şi apoi se duce să–i viziteze pe fraţii săi.

- Bunico, pot să te intrerup puţin?

- Desigur, dragul meu.

- De ce fraţii lui au rămas la Grădina Zoologică de animale de pluş?

- Pentru că ei n–au fost cumpăraţi de către copii.

- Bine, bunico. Hai, continuă .

- Aşa . Şi el a zis astfel:

- “Hei, fraţilor ce mai faceţi?

- Bine. Dar tu Henry?

- Excelent, dar vreau să vă spun ceva .

- Sper să nu fie de rău, spuse fratele cel mare .

- Nu, nu este de rău.

- Pfiu! M-am mai liniştit puţin, zise fratele cel mijlociu (şi aici se termină şirul de fraţi pentru că el era cel mai mic).

- M–a cumpărat un copil foarte cuminte, cu inimă mare, foarte atent la ore la şcoală, mă spală, îmi dă de băut şi sunt jucăria lui preferată, iar asta pentru mine este cel mai important.

- Înţeleg, zise fratele cel mare. Şi pe mine a vrut să mă cumpere un copil, dar parinţii lui nu aveau destui bani.

- Şi la mine s–a întâmplat acelaşi lucru, zise fratele mijlociu dându–i lacrimile.

- Nu mai plânge, că mă molipseşti şi pe mine.

Şi uite aşa se termină timpul (căci am uitat să spun că elefantul nostru îşi cumpărase bilet de o oră care s–a scurs vorbind).

- La revedere, fraţilor ! Ne vedem anul următor.

- Pa, Henry! Mergi cu bine!”

 

 

Capitolul 3

Ziua a II–a, Henry merge la circ

În ziua a II-a, fiind fascinat de lumea circului,Henry s–a dus să întrebe dacă nu cumva le trebuie un elefant priceput ca el, pentru un spectacol. Astfel, rămâne o zi în lumea minunată a circului.

În numărul prezentat în cadrul spectacolului, el face echilibristică, sare coarda, ridică greutăţi, se dă în balansoar, se joacă cu mingii şi baloane colorate, spre deliciul publicului.

 

Capitolul 4

Ziua a III – a, Henry merge la operă

Pentru că îi plăcea foarte mult muzica, s–a gândit că nu i–ar strica o zi petrecută şi la operă. Acolo vorbeşte cu dirijorul de orchestră care îl invită să cânte la trompetă (trompeta fiind trompa lui).

 

Capitolul 5

Ziua a IV – a, Henry merge la teatru

Pentru că se visează un actor foarte bun îşi doreşte să joace şi într-o piesă de teatru. Intră în culise cu acordul directorului de teatru şi se deghizează într–un balaur jucând în piesa „Făt-Frumos şi balaurul cu şapte capete”.

 

Capitolul 6

Ziua a V – a, Henry merge la film

Pasionat de cinematografie, îşi doreşte să joace într-un film şi să facă multe cascadorii. Astfel, salvează un bebeluş din faţa unei maşini împingând căruciorul cu trompa. Ajută un copil care se căţărase într-un copac după un zmeu şi prinde un hoţ care furase geanta unei femei bătrâne.

 

Capitolul 7

Ziua a VI – a, Henry merge într-o scurtă călătorie

Cu spirit de aventurier, elefantul nostru şi–a pus pălăria pe cap şi a pornit la drum într-o expediţie în pădurea cea mai apropiată. Acolo a descoperit minunăţiile naturii şi nenumărate vieţuitoare. A petrecut o zi în natură făcând o baie într-un lac, stând la soare cu prietenii noi pe care şi i-a făcut. “

- Aşa şi-a petrecut elefantul Henry cele şase zile unice din an. A plecat spre casă fericit, gândindu-se la alte locuri minunate pe care le va colinda în anul următor.

- Mulţumesc, bunico! A fost o poveste minunată, aşa cum numai tu poţi să povesteşti.

FAPTA RECUNOSCUTA - Grunberg David - Colegiul National "Elena Cuza"- prof. Mirela Georgescu

Posted on February 12, 2013 at 3:40 PM Comments comments (0)

     Rică și Cronțănel erau doi iepurași, foarte buni prieteni. Cât era ziua de mare se jucau împreună . Tot împreună alergau voioși prin pădurea care se afla aproape de casele lor.

      Într-o zi, în timp ce stăteau  tolăniți la umbra unui copac,Rică spuse zâmbind:

-       Mi-aș dori să rămânem prieteni mereu și să nu ne certăm niciodată!

-       Dar nu avem nici un motiv să ne certăm, răspunse Cronțănel.

-       Ai dreptate, frățioare!

-       Îmi este o foame de lup.Să mergem acasă! Ne așteaptă grădinile noastre cu morcivi dulci și gustoși.

-       Să mergem! aprobă Rică.

      Cei doi plecară spre casele lor. Ei aveau fiecare câte o grădină de morcovi.

      Cronțănel, care era lacom din fire, a văzut că morcovii din grădina lui erau pe terminate.Era îngrijorat că nu va mai avea ce să mămânce de acum încolo. I-a venit ideea  să meargă și să ia morcovi din grădina lui Rică.

      Așa a și făcut. S-a dus în grădina prietenului său și a luat un braț de morcovi. I-amâncat pe toți cu poftă, dar apoi și-a dat seama că a greșit. Nu mai știa ce este cu el.

-       Ce să mă fac? Mă simt atât de vinovat! Voi încercasă îmi îndrept greșeala, zise în gândul lui.

     Cronțănel a dat fuga la piață și a cumpărat morcovi. A mai cumpărat și semințe de morcovi pentru grădina sa.

     Merse la ușa lui Rică și îi spuse:

-        Iartă-mă prietene! Am facut cea mai urata fapta din viata mea.

Crontanel i-a povestit  povestit tot lui Rica si i-a cerut scuze promitand ca nu va mai pune niciodata prietenia lor in pericol.

Cei doi s-au imbratisat si au ramas cei mai buni prieteni.

 


Generozitate- Georgescu Daria - Colegiul National "Elena Cuza"- prof. Scarlat Ana- Maria

Posted on February 12, 2013 at 3:15 PM Comments comments (0)

       A fost odata, demult, demult intr-o tara indepartata o fata saraca. Era atat de saraca, ca nici un baiat din sat nu dorea sa stea cu ea de vorba si nici sa se casatoreasca. Anii au trecut, fata a ramas singura. Era foarte suparata din aceasta cauza.

     Intr-o zi, cand se plimba singura pe malul raului a auzit un planset de copil.:" ce sa fie ?" se intreba ea. S-a uitat cu atentie de jur imprejur si a vazut un bebe intr-un cosulet micut de paie. Pentru ca nu se afla nimeni prin preajma, a decis sa il ingrijeasca.

    Dupa cateva zile, cand mergea sa cumpere lapte a auzit doua femei vorbind:

 - Ai auzit ce s-a intamplat la palatul regelui?a intrebat una dintre ele.

 - Nu ! a raspuns cealalta.

 - Fiul sau a fost furat de un om rau. Regele si regina sunt foarte suparati ,fiindca nu l-au gasit .

 Atunci si-a dat seama cine era bebelusul gasit. A mers cu el la palat, iar regele , drept multumire ,i-a dat mult pamant si a facut-o contesa.

 Acum erau multi cei care o doreau de sotie, dar ea nu a acceptat , fiindca o doreau pentru banii sai. A ramas la palat sa-l ingrijeasca pe micul print, deoarece il iubea mult.

  

PADUREA FERMECATA

Posted on February 12, 2013 at 1:50 PM Comments comments (0)

                                                                     PADUREA FERMECATA

BRATU DARIA ELENA ,  clasa a III-a A, Colegiul National "Elena Cuza" Bucuresti,  prof. TERECOASA IRINA

A fost odata ca niciodata, o padure de diamante in care traiau cele mai fioroase jivine. Dar, printre aceste fiare, era si cea mai frumoasa printesa din tinut. Aceasta era sub un blestem ingrozitor care o transformase in caprioara, iar el nu putea fi de dezlegat decat daca un print o adapa cu o apa magica care se gasea numai in pestera unui balaur infricosator.

Intr-o zi, un print chipes sosi in padurea cu pricina. Vazand-o pe caprioara, acesta vru s-o impuste, dar ea ii grai:

- Nu ma rani, tinere print!

- De ce? Esti o biata caprioara!

- Nu, eu sunt printesa Regatului!

- Iertare, Alteta! Nu vreau sa va fac rau!

- Te iert! Dar, daca vrei sa ma transform la loc, trebuie sa mergi in varful muntelui, sa invingi bestia si sa ma adapi cu apa pe care o vei gasi acolo !

- Bine! a spus tanarul. Dar cum il voi invinge pe monstru?

- Ia aceste alge si manaca-le inainte sa te lupti cu balaurul! Vei prinde putere si vei reusi sa-l invingi.

Cand ajunse in varful muntelui, printul dadu nas in nas cu creatura cea urata.

- Ce cauti aici, micuta fiinta? intreba balaurul.

- Am venit sa te ucid! raspunse tanarul.

Si incepu o lupta crancena. Intr-un final, baiatul castiga batalia. Lua apa si pleca.

Cand il zari caprioara, fu nespus de fericita. Acesta ii dadu sa bea si, imediat, redeveni printesa cea frumoasa.

Ei se iubira, facura o nunta mare ce dura trei zile si trei nopti si traira fericiti multi ani!

 

VISUL UNEI FETITE

Posted on February 12, 2013 at 11:55 AM Comments comments (0)

TANASE ANDRADA                                                                                                                                           C.N. ,,ELENA CUZA”

CLASA I B                                                                                                                                                             PROF. IVAN MIOARA

 

 

VISUL UNEI FETITE

 

 

A fost odata o fetita cuminte si ascultatoare. Ea le-a marturisit parintilor ei, ca a avut un vis si tare mult ar dori ca o parte din vis sa devina realitate.

In vis, ea era o balerina in culmea gloriei, iar o colega de a ei o invidia. Mica balerina muncea foarte mult in sala de balet.

In timpul unui antrenament, aceea colega a impins-o si ea si-a rupt mana. Pentru ca era fatarnica precum fata babei din povestea “Fata babei si fata mosului”, i-a spus profesoarei de balet ca a fost un accident.

Au fost anuntati parintii fetei despre nefericitul accident. Drept urmare balerinei i s-a pus mana in ghips si doua luni nu a putut sa se mai antreneze.

In tot acest timp, colega ia luat locul, dar nu a avut succesul ei.

Cat despre mica balerina ea nu a renuntat niciodata la visul ei. Asemena balerinei din poveste nici voi sa nu renuntati niciodata la visele voastre.

 

 

POVESTEA UNUI COCOS LACOM

Posted on February 12, 2013 at 11:45 AM Comments comments (0)

MARIAN DARIA IOANA                                                                                                                                 C.N. ,,ELENA CUZA”

Clasa a I-a B                                                                                                                                                  PROF.: IVAN MIOARA

 

 

 

POVESTEA  UNUI  COCOS  LACOM

 

    A fost odata ca niciodata un cocos lacom si inganfat care, in calatoriile sale prin lume, a aflat, intr-o zi, de o oglinda fermecata, ce avea puterea sa-i indeplineasca trei dorinte. Oglinda se afla in Tara Pierduta.

    Cocosul nu stia ca oglinda fermecata era pazita de o zana si oricine vroia sa ajunga la ea trebuia sa duca la bun sfarsit o proba.

    Dupa ce merse el ce merse, intr-un bun sfarsit, dupa o lunga calatorie ajunse la pestera in care se afla oglinda, iar zana cea buna ii spuse ca, pentru a i se indeplini dorintele, trebuie sa treaca printr-o proba stabilita de aceasta.

    Cocosul se invoi sa faca acest targ, iar zana ii spuse: „Cocosule, trebuie sa-mi dai toata averea ta!”.

     Auzind una ca asta, cocosul se sperie si grai cu un glas pierit: „Cum sa-ti dau tot ceea ce cu greu am strans de-a lungul timpului? Sunt de acord doar daca Tu imi dai mai mult in loc”.

    Zana insa ii replica: „Nu, nu, nu, nu merge asa, trebuie sa dai totul fara a cere nimic in schimb, doar din bunatatea inimii tale”.

    Cocosul glasui astfel: „A, acum am inteles! Ca sa primesti, trebuie la randul tau sa dai, dar fara a cere nimic in schimb. Prin urmare, Zana draga, eu sunt de acord sa-ti daruiesc toate bunurile mele.”

    „Vad ca ai reusit sa treci testul, iar acum oglinda iti va indeplini dorinta pe care o vei rosti”, spuse zana.

    „Oglinda, oglinjoara, spuse cocosul, vreau sa am mai mult decat ti-am dat, dar doar ca sa pot darui mai mult celor din jur”.

     Oglinda i-a indeplinit dorinta, iar cocosul s-a tinut de cuvant si, pe toata perioada vietii, s-a ingrijit de toata lumea din jurul sau.

     Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.

 

                                                                                           ooOOOoo

 

 

PRIETENUL LUI MARICEL

Posted on February 12, 2013 at 1:50 AM Comments comments (2)

PRIETENUL  LUI  MARICEL

TERECOASA MATEI, CLASA I , COLEGIUL NATIONAL ,,ELENA CUZA”, PROF. NICOLETA CIOBANU

                   A fost odata un soricel singuratic si trist, pe nume Maricel. Intr-o zi s-a gandit ca un prieten i-ar fi tare bun. El a plecat in cautarea unui prieten.

                    S-a intalnit cu un elefant. Acesta s-a speriat de el si soricelul n-a avut timp nici sa se prezinte.

                    Apoi a intalnit o girafa care, ascultandu-l, i-a spus:

                    -Eu nu pot fi prietena ta, pentru ca sunt prea inalta si nu ne-amm putea juca !

                        Trist, soricelul a plecat cu gandul la un prieten de marimea lui. A gasit o scorbura si s-a ascuns acolo, plangand. Deodata, a auzit o voce pitigaiata:

                    -Vino aici, putem fi prieteni !

                     Ce sa vezi? Era alt soricel.

                      Ei au ramas buni prieteni in casuta din scorbura. Soricelul Maricel n-a mai fost trist si viata lor a fost tare frumoasa.

Ce bine e sa ai prieteni si sa stim sa-i pastram !


Miracolul Craciunul

Posted on February 11, 2013 at 2:15 AM Comments comments (0)

MIRACOLUL CRĂCIUNULUI


 

Autori: Preda Maria, Udrea Alberto

Clasa a III-a , Scoala Gimnazială ,,ADRIAN PĂUNESCU”


 

Trăia odată un băieţel, Mihai, cam mofturos din fire. Părinţii lui erau foarte bogaţi.

Într-o zi, copilul a plecat la plimbare. El a întâlnit o familie foarte săracă, care nu mai avea adăpost. În acea noapte s-a iscat un viscol năprasnic. Mihai şi-a adus aminte de familia săracă şi se gândea îngrozit că acei oameni vor îngheţa până dimineaţa. A doua zi, băiatul merse la familia săracă şi le dărui mâncare şi jucării pentru copii. În următoarele zile, Moş Crăciun avea să aducă cadouri însoţite de fericire pentru întreaga familie.

În dimineaţa în care Mihai găsi cadourile sub brad, el aruncă o privire pe geam şi văzu familia săracă care avea acum toate cele necesare unui trai linistit şi adăpost. În acel moment, băiatul a realizat că sărbătoarea Crăciunului este cu adevărat magică.

 

Cutia fermecata

Posted on February 7, 2013 at 6:10 AM Comments comments (0)

CUTIA FERMECATĂ

 

Autori: Ebraşu Patricia, Murtaza Andrei

Clasa A III-A, Scoala Gimnazială ,,Adrian Păunescu”

 

Într-o casă, trăia un copil care primise de la bunica sa o cutie plină de culori asemenea unui curcubeu. Acest copil se numea Alex. El se juca mereu cu acea cutie, dar nu îndrăznea să o deschidă.

Intr-o zi, îşi luă inima în dinţi şi se apropie hotărât de cutie. Cum atinse capacul, o mână nevăzută îl apucă şi îl duse într-un ţinut nemaivăzut. În jurul lui, Alex văzu copaci ca nişte acadele, dar când vru să-i atingă, un pitic cu un coif mare îi spuse că nu are voie să mănânce copacii. Băiatul se uită mirat la el şi începu să râdă. Piticul se înroşi de furie şi îl duse la regina din ţinutul Liliput.

Ajuns la castelul reginei, Alex se sperie de fioroşii gardieni, dar totodată era încântat deoarece castelul era plin de bomboane colorate şi ciocolată. Regina îi promise că îl va ajuta să ajungă înapoi acasă. Ea îi dădu trei chei cu care putea redeschide capacul cutie pentru a putea ajunge acasă. Alex a încercat pe rând cele trei chei, dar, doar cea albastră s-a potrivit.

Cu ajutorul cutiei deschise s-a întors acasă, unde i-a povestit mamei toate cele întâmplate. Mama l-a îmbrăţişat şi i-a spus că are imaginaţia foarte bogată.

Din acea zi, Alex călătoreşte foarte des într-o lume plină de culoare, cu ajutorul cutiei fermecate.

 

Visul lui Radu

Posted on February 4, 2013 at 8:40 AM Comments comments (0)

Scoala Gimnaziala « Sf. C-tin si Elena »

Prof. indrumator : Ion Loredana

Clasa a II-a C

 

Visul lui Radu

 

de Adrian Aparaschivei

 

A fost o dată un copil pe care îl chema Radu. În somn, adesea el se visa un cavaler chipeş. Vroia să ajungă eroul satului, dar nu ştia cum. Până într-o zi, când, plimbându-se prin sat, a întâlnit o prinţesă frumoasă care locuia cu tatăl ei într-un castel, la marginea satului. Brusc, s-a gândit cum să facă să-i cucerească inima. Cavalerul nostru auzise nişte zvonuri despre un dragon rău care ataca mereu satul şi pricinuia mare supărare prinţesei. Cavalerul vroia să învingă acest dragon, să-i cuceresacă inima prinţesei, dar nu ştia cum şi nici nu ştia unde locuieşte dragonul cel fioros.

A stat, s-a gândit şi s-a dus la castel, unde a cerut să fie primit de către prinţesă. Aceasta l-a primit, dar tatăl ei s-a încruntat şi a întrebat cine este acest străin.

- Mă cheamă Radu şi am venit cu gânduri bune, să vă cer mâna fiicei dumneavoastră.

- Trebuie să treci de trei probe, spuse tatăl prinţesei.

- Desigur!

- Prima probă constă într-un turnir cu viteazul meu luptător Ruby, iar cea de a doua probă constă în îndemânare.

- Cu siguranţă, răspunse Radu.

Radu înfăptui ambele probe. Se prezentă în faţa împăratului pentru a primi cea de a treia probă.

Împăratul spuse:

- A treia probă e să învingi dragonul şi, apoi, îţi voi da cu drag mâna prinţesei mele, Yoyo.

- E ca şi rezolvată, spuse cavalerul Radu.

În cea de a treia zi, Radu plecă în căutarea dragonului, pe care îl găsi într-o peşteră.

Dragonul suflă foc spre voinic şi spuse:

- Ce cauţi pe aceste meleaguri?

- Am venit să te omor, ca să-i scap pe aceşti oameni de tine şi să câştig inima prinţesei.

Cei doi se luptară câteva zile, până când Radu l-a doborât la pământ pe dragon şi îi tăie capul acestuia. Radu se întoarse la castel cu dovada într-un sac.

Împăratul spuse:

- Ai învins dragonul?

- Da, l-am învins! Şi scoase capul dragonului din sac şi-l arătă.

Împăratul i-a dat mâna prinţesei.

Deodată, se auzi glasul mamei. Radu! Trezeşte-te şi treci la masă. Friptura de dragon este gata!

 

POVESTEA UNEI BUBURUZE

Posted on February 4, 2013 at 8:40 AM Comments comments (0)

Clasa a IV-a A

Institutor Gabriela Charlet

Scoala Gimnazială “Sf. C- tin si Elena”

 

POVESTEA UNEI BUBURUZE

 

de Costina Cone

 

Era o dimineață frumoasă, cu aer îmbătător, plin cu parfumul florilor de primavară și răcorit de roua pură. Din puful unei păpădii apăru o mică buburuză. Se frecă la ochișori și își zise: „ Ce dimineață frumoasă ! Abia aștept să cobor din floare ca să mă joc cu gândăcelul Buzu și cu bondărelul Dodo.”

- Bibi ! o strigă mama ei, ce bine că te-ai trezit ! Ieși afară să te mângâie razele soarelui și să te speli în roua dimineții.

Mama-buburuză o dezmierdă ușor și o luă protector lângă ea.

- Poți să te duci să te joci, dar să nu te îndepărtezi . Poate să treacă vreo pasăre și să te ia în cuibul ei ca mâncare pentru puișori, spuse ea grijulie, așa, ca toate mămicile.

Mica buburuză coborî de pe păpădie, nu înainte de a promite că nu se va duce departe. După tulpina unei lalele îl găsi pe Buzu, un gândăcel tare năzdrăvan, care toată ziulica, cât era de mare, umbla de colo până colo, căutând să intre în fel de fel de încurcături, pentru că, serios vorbind, la cât de des se întâmplă să facă năzbâtii, însemna că le și căuta înadins.

- Bună, Buzu ! spuse Bibi veselă.

- Bună, Bibi ! Vrei să mergem să ne jucăm la malul râului ? o întrebă

gândăcelul, începând să se agite în jurul buburuzei. Vrei ? Vrei ? Spune, vrei ?

Bibi stătu pe gânduri și-i spuse :

- Nu cred că pot. Știi, nu am voie să mă îndepărtez de casă, zise Bibi, uitându-se în spate.

- Dar nu va vedea nimeni că ai plecat, pe cuvânt de gândăcel dacă se întâmplă ceva, spuse Buzu, uitându-se la buburuză cu năzdrăvănie în privire.

Tocmai când vorbeau ei, pe acolo trecu și bondărelul Dodo.

- Bună ! spuse el.

- Bună ! Noi mergem la râu să vedem frunzele cum plutesc, zise Buzu. Nu vrei să ni te alături ?

- Eu nu merg, pentru că mama a spus să stau prin apropierea casei să mă joc, afirmă bondărelul, văzându-și mai departe de drum. Eu mă duc să mă joc lângă lanul de păpădii.

Gândăcelul o convinse pe Bibi să meargă cu el la râu și, când ajunseră, au început să se joace. Nu după mult timp a început un vânt năpraznic, de apleca tulpinile florilor de mac din apropierea râului. Apa începu să se agite și să arunce stropii reci care încotro. Gândăcelul și buburuza se adăpostiră sub o frunză.

- Trebuia să o ascult pe mămica mea, spuse buburuza. Cum o să ajung acum acasă ?

Bibi începu să plângă și să o strige pe mama ei. Vântul începu să sufle puternic, până când desprinse frunza de pământ.

- Ajutor !

În timpul acesta, mama buburuză o căuta disperată pe Bibi. Află de la bondărel că se dusese la râu cu gândăcelul și plecă în căutarea lor. Vântul dusese frunza departe, și mai departe, cu prietenii noștri agățați de ea, ca într-un final să o așeze pe valurile învolburate ale râului. Printre șuvoaiele de apă, gândăcelul și buburuza cereau ajutor.

În cele din urmă au fost trași la mal de către mama-buburuză, care apucă marginea frunzei și îi scoase afară pe năzdrăvani.

Ajunsă acasă, Bibi se aruncă în brațele protectoare ale mamei și-i spune :

- Nu am să-ți mai ies din cuvânt niciodată, mamă ! Iartă-mă !

- Fata mamei, toate mamele își învață copiii numai de bine și îi ajută atunci când au nevoie. Ai greșit și se putea întâmpla ceva rău, dar cred că ți-a prins bine, pentru a învăța să asculți povestea mea, căci eu te învăț numai de bine, spuse mama-buburuză și o mângâie ușor.

Vântul se mai potolise și apăru soarele râzând printre nori, radiind de bucurie că poate să mângâie din nou petalele florilor, dând sănătate și lumină pe pământ. Așa i-am lăsat pe prietenii noștri, buburuza și gândăcelul, jucându-se frumos pe lângă casă.

 

La Piticul Cracanat

Posted on February 4, 2013 at 8:40 AM Comments comments (0)

Scoala Gimnaziala “Sf. C-tin si Elena”

Prof indrumator: Liliana Antohi

Clasa a IV-a C

 

La Piticul Crăcănat

de Pana Gianina

Dincolo de Împaratia lui Ciupercă-Albă-Împarat se întinde Tărâmul Celor Șapte Faguri, unde Soarele cu Dinți zâmbește mereu pentru a încânta cerul ca oglinda ocrotind cu razele lui casele galbene ale piticimii.

În țara lui Melc-Melc-Codobelc se făcu seară, iar întreaga comunitate se pregătea de un ospăț pe cinste la hanul Piticului Crăcănat. Printre invitații de seamă ai hanului se află Ciocănel, Ciuboțel, Cap-de–Pajură, Pădurenii, Țestoșii, Hamei-Cu-Nas-Roșu, Coadă-De-Păun, Crăiasa Libelulă, Spiritul Albastru, Zâna Râu, Cârtițele Mustăcioase, Broaștele Uriașe si Furnicile Albe.

- Bună seara, dragii mei oaspeți, incepu a cuvânta Piticul Secular, dacă Statul-Palmă-Barbă-Cot ar mai fi printre noi, inima lui piticească s-ar umple de bucurie vazând câtă frunză, câtă iarbă s-a strâns la Piticul Crăcănat. Comunitatea noastră este una dintre cele mai vechi și își trage obârșia din măruntaiele Pământului, dincolo de Dealul Fermecat, unde muritorii nu ne puteau găsi vreodată. Profeția spune că ne paște un mare pericol, dacă muritorii vor descoperi Scorbura-Ceas păzită de Marele Ușier Bufniță-Sură. Pentru aceasta, noi nu ne vom da bătuți si vom lupta pentru a ne apăra Tărâmul Celor Șapte Faguri. Să înceapă ospățul! Să ne veselim pentru a prinde puteri în vremurile noi ce vor urma!

- Așa să ne fie! spuse Ciuboțel.

- Ura! strigă Hamei-cu-Nas-Roșu.

- Să ne trăiești, Înțelepciunea ta, Pitic Secular care vei fi ocrotit Lumea Celor Șapte Faguri, glăsui Zâna Râu.

- Să ne unim forțele pentru ca muritorii să nu descopere Scorbura -Ceas, altfel vom fi pierduți, adăugă Crăiasa Libelulă.

Într-o solemnintate adâncă, toată suflarea adunată la ospăț ținu un moment de reculegere pentru cel mai însemnat dintre pitici.

La un semn începu petrecerea. În lumina Licuricilor se întindeau două mese largi, pline de bucate alese: vin de propolis, vin de fructe de pădure, prăjiturele Mușchi-de-Pădure, tort Papucul Doamnei, sandwich-uri cu ghinde, ghirlande de cochilii, pâinișoare de fag, cornulețe cu măceșe, plăcinte cu nalbă, înghețată de mentă, toate pregătite de talentatul bucătar al comunității, Budincă-Buburuză.

 

Rapsozii serii sunt trupa Trei Frați Pătați care încep să cânte de zor:

Tra-la-la sa cântăm tare,

Astăzi este o zi mare,

La praznic tainic

Ne-am adunat,

La Piticul Crăcănat!

Și ne-am pus, iar pe cântat,

Mulțumiri lui Statu-Palmă,

Mai înghițim câte-o bamă,

Lui Budincă – Buburuză

Îi aducem o meduză,

Cel mai tare bucătar

Ne-a făcut Meniu – Tartar,

Alegând ce-i mai de soi:

nalbă, fructe de pădure,

Pentru-acest ospăț cântăm,

Uniți mereu, ne bucurăm,

Bucate-alese și-alte cele…

Iar Piticul Secular,

Dintre toți mai înțelept

Chipul său e milenar,

Mereu ne-a fost de ajutor,

Înduplecând pe vajnicul dușman,

În apararea Scorburii cu Ceas

Așa să știți!

Haideți cu toți, vă veseliți,

Ne-nfrățim acum la horă,

Nu-i de șagă, hai

Cântați într-un glas,

Dansați grațios!

Crăiasa Libelulă se prinse-n dans

Cu Zâna Râu,

Pașind usor, mai grațios,

Dragi pitici mai șugubeți,

Hai cu toții la ospăț,

Înfrățiți vom fi mereu

Și la bine și la greu!!!

 

Toată comunitatea fu cuprinsă de sarbătoare si toate viețuitoarele pământului se veseleau împreună cu ei.

Cronicarul a notat în analele Țării Celor Șapte Faguri, toate detaliile cu privire la viața si sărbătorile de peste an ale comunității piticești.

Povestea lor va fi ajuns și pe la urechile dumneavoastră, printre puținii care le vor asculta .


 

 

Prezenta povestioară face parte dintr-un ciclu de zece povestioare hazlii, pentru copii mari și mici, pentru a le umple suflețelele de încântare și bucurie.

Iubim poveștile, poate că vom păstra o fărâma și pentru cei care încă mai cred în lumea fascinantă a lor.

 

Bebelacia

Posted on February 2, 2013 at 8:30 AM Comments comments (0)

Bebelacia

Era odată ca niciodată, o lume ceva mai neobişnuită decât lumea noastră, căci era o lume a bebeluşilor. Nu se numea nici Anglia, nici Franţa, nici România, ci Bebelacia. Acolo nu existau adulţi – ca în lumea noastră obişnuită, – ci bebe-adulţi. Şi, ca să vă faceţi o idee despre această ţară nemaipomenită, am să vă spun câteva mici secrete despre bebe-locuitorii ei.

În fiecare duminică, toţi merg la biserică, iar preotul se numeşte Bebe-Popa Andrei de la biserica Bebehar. Magazinul Bebe-ben este condus de patronul Mihail Bebelin. Cel mai cunoscut poet era Bemilb Bocbe. Profesorul de şah din sectorul 2 al jocurilor este Şahi Baby Cunoscutu’. Tuturor le place pictura abstractă a celui mai bun pictor din ţara lor: Pic Bebic. Restaurantul „Mâncăruri delicioase” este condus de Bambina Bebica, iar acolo toţi bebeluşii care vin sunt întâmpinaţi cu un biberon cu lapte şi cu un bol cu mere rase cu biscuiţi. Pet-shopul „Animălaş drăgălaş” este condus de Ionel Copilu’, iar aici este cea mai mare aglomeraţie de bebeluşi – căci cine nu ştie cât de mult iubesc aceştia animalele!

Dar poate că cel mai tare vă interesează ce se întâmplă la bebe-şcoală.

Aici, profesoara Anini Bebec are 10 bebe-elevi în clasă. Ca toţi bebeluşii şi ei îşi doresc să stea cât mai aproape de animale. Aşa că, într-o zi, domnişoara Bebec i-a urcat pe toţi în trenuleţul electric condus de ursuleţul lui Bennie şi i-a dus în vizită la ferma „Animăluţe domesticuţe” de lângă Bebeşti, capitala Bebelaciei. Această fermă este a fermierului Bibilon Bebescu, care are exemplare din fiecare specie de animăluţe domesticuţe, bineînţeles şi acestea foarte micuţe.

La intrare, prichindeii domnişoarei Bebec au fost întâmpinaţi de mai mulţi iepuraşi ce ţopăiau veseli de jur împrejurul copiilor. Aceştia încercau în zadar să îi imite, căci, fiind prea mici imediat ce se ridicau în picioare cădeau în funduleţ. Aşa că au renunţat să se mai comporte ca nişte iepuraşi şi au pornit-o de-a buşelea spre ţarcurile altor animăluţe. Au trecut mai întâi pe lângă staulul iezilor. Văzând că sunt de aceeaşi înălţime, iezii s-au repezit cu capul înainte să-şi măsoare puterile. Cum câţiva bebe-elevi au început să plângă, domnişoara Bebec i-a luat repede în altă direcţie.

Aşa au ajuns la marea atracţie a fermei: micii purceluşi de lapte, roz-bombon, cu codiţe îmbârligate, urechi clăpăuge şi picioruşe foarte drepte, care săreau ca şi cum ar fi avut arcuri, dacă îi atingeai pe spate. Ce fericiţi erau acum toţi bebeluşii! Încercau din răsputeri să îi prindă pe purceluşii cei vioi: se ridicau, cădeau şi iar se ridicau, dar erau foarte fericiţi. Dar, fericirea maximă a fost când au văzut doi purcei rotofei că se tăvălesc în noroi. Cred că vă imaginaţi ce a urmat... Biata domnişoară Bebec! Nici nu mai ştia ce să facă. Până la urmă s-a amuzat grozav de această întâmplare şi a scos aparatul foto să imortalizeze momentul.

Pentru ca fiecare copil să îşi aducă aminte cu păcere de această zi minunată, fermierul Bibilon Bebescu i-a dus şi la padocurile viţeluşilor de lapte, unde fiecare bebeluş s-a alăturat la supt unui viţeluş. Iar la sfârşitul vizitei, pentru buna purtare bebe-elevii au primit o bebe-diplomă și o cutie de bebe-bomboane cu lapte.

Întorşi acasă, ei le-au gângurit părinţilor bebe-adulţi toate aceste minunate întâmplări pe care vi le-am spus eu vouă.

Acum, că aţi aflat despre această ţară minunată, vă rog ca în vacanţa voastă să vă faceţi timp câteva zile şi să o vizitaţi, ca să vă convingeţi că v-am spus doar adevărul!

Elev: Eliza-Emanuela Arjan

Clasa a III-a

Liceul „Sf. Antim Ivireanu”

Bucureşti, sector 6

Coord.: Mirela Negrean

GHIOCELUL SUPARAT

Posted on January 31, 2013 at 8:55 PM Comments comments (0)

CĂLIN MĂDĂLINA 

CLASA A III A

ŞCOALA ,, MARIA GRECU,, ODAIA MANOLACHE, JUD. GALAŢI

PROF. COSTELA RENATA GAVRILĂ

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti.

În Împărăţia Verde a Primăverii, Alina se plimba agale pe o potecă, admirând mugurii plăpânzi ce stăteau să plesnească, firul fraged al ierbii şi gâzele mărunte ce se desmorţeau pe ramurile copacilor, încălzite de razele dulci ale Împăratului Soare. 

Deodată, pe cărare apăru chiar prinţesa Primăvară. O văzu pe Alina şi-i zise:

- Pe cine cauţi în împărăţia mea, copilă?

- Caut o micuţă floare care mi-a apărut aseară în vis. Era tare tristă şi aş vrea să o ajut, zise Alina puţin fâstâcită.

- Flori triste în împărăţia mea? Nu pot să cred ce-mi aud urechile! Hai să mergem împreună să căutăm floarea supărată!

Şi cum mergeau ele pe potecă, Alina zăreşte lângă trunchiul unui copac o mică floare albă, ca un bob de fasole ce nu îndrăznea să-şi arate chipul de sub frunzuliţa verde, fragedă .

Alina se aplecă timidă, iar floarea îşi ridică uşor căpşorul. Era un ghiocel plăpând ce se chinuia să iasă din zăpadă

- De ce eşti trist, ghiocelule?

- Cum să nu fiu trist dacă sunt singur, fără prieteni? Sunt atât de urât încât nimeni nu vrea să stea cu mine!

Atunci Alina îl mângâie uşor şi îi zise:

- Nu mai fi trist, ghiocelule, priveşte în această picătură de apă din zăpada pe care Soarele a topit-o în jurul tău. Ce vezi?

Ghiocelul privi şi rămase uimit văzându-şi chipul în lacrimile dimineţii ce s-au strâns într-o băltoacă micuţă lângă el. Îi plăcu ce văzu şi chipul i se înveseli. Era alb şi frumos. De bucurie îşi desfăcu petalele .

- Dar de ce credeai că eşti urât, ghiocelule? întreabă Alina.

- Eu am fost un prinţ frumos şi voinic în această împărăţie, dar o vrăjitoare rea din Împărăţia Albă a Iernii s-a răzbunat pe mine spunând că numai eu sunt de vină pentru alungarea ei de pe aceste meleaguri. A jurat că o să mă transforme într-o floare mică, urâtă şi neînsemnată.

-După cum vezi, te-ai înşelat. Eşti prima floare a Primăverii, gingaş şi minunat.

Prinţesa Primăvară era tare fericită că prima floare care-i vesteşte sosirea este acum veselă şi fericită. 

- Aş vrea să-ţi îndeplinesc o dorinţă pentru ce ai făcut pentru vestitorul meu. Spune, copilă, ce-ţi doreşti cel mai mult?

-Dorinţa mea este ca ghiocelul să nu mai fie singur. Fă în aşa chip încât să aibă şi el prieteni! spuse Alina

- Dorinţa ta e lege pentru mine, zise Primăvara

De atunci, în fiecare an alături de plăpândul ghiocel scot căpşorul din zăpadă şi brânduşele.

Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa! 

POVESTEA OMULUI DE ZAPADA

Posted on January 31, 2013 at 6:30 PM Comments comments (0)

Povestea omului de zăpadă

 

Grigorescu Iulia Corina

Prof. înv. primar Grigorescu Cătălina Luminţa

 Clasa a II-a A, Şcoala Gimnazială Nr. 66, Sector 2, Bucureşti


             Este iarnă. Peste noapte a nins şi acum plapuma de nea străluceşte cât vezi cu ochii.
E duminică. Andrei se trezeşte brusc şi se uită pe fereastră.
- Ura! A nins şi astăzi voi merge cu sania afară! a strigat el. Mami, te rog să îmi dai câţiva nasturi, un morcov şi un cartof. Voi face un om de zăpadă!
După ce s-a îmbrăcat şi a primit de la mama lui ce îi ceruse, a ieşit afară cu sania alături de tatăl său. S-a dat puţin pe derdeluş, după care Andrei a început să pregătească bulgării pentru omul de zăpadă, iar tatăl lui l-a ajutat să aşeze corpul şi capul omului de zăpadă. I-a pus doi nasturi mari, negri şi sidefaţi în locul ochilor, morcovul ca nas, iar gura i-a făcut-o dintr-o coajă de cartof. Pe cap i-a pus un coif din hârtie colorată, iar în mână dintr-o mătură. Omul de zăpadă parcă zâmbea. Andrei l-a îndrăgit pe loc .
A doua zi, când băiatul a plecat la şcoală, omul de zăpadă părea că îl urmăreşte cu
privirea. La ora de abilităţi practice, cu gândul la prietenul său de nea, Andrei a făcut portretul omului de zăpadă din grădina sa şi a confecţionat un fular din hârtie creponată. Când a ajuns acasă, Andrei a pus fularul omului de zăpadă. Ii venea perfect!
Zilele au trecut şi vremea începea să se încălzească. Omul de zăpadă începea să se topească, iar Andrei era foarte trist. Privea de la fereastră cum omul de zăpadă devenea din ce în ce mai mic şi se gândea că a doua zi era posibil ca să nu mai fie în grădină. În acea seară Andrei a adormit trist, cu gândul la prietenul său.
- Andrei, nu te întrista pentru că mă topesc! îi spuse în vis omul de zăpadă. Eu nu voi dispărea. Apa în care mă voi transforma va hrăni ghioceii şi celelalte plante din grădină, chiar mărul care va înflori şi apoi va rodi. Eu fac parte din natură. Te-ai liniştit? Ai înţeles acum?
- Da, am inteles, spuse Andrei în şoaptă. Voi îngriji grădina mereu, deoarece tu vei
fi prezent în flori, în frunze şi în fructe. Aştept să ne reîntâlnim la iarna viitoare, când vei fi iar...om de zăpadă.

A doua zi cand s-a trezit, Andrei s-a uitat pe fereastră plin de speranţă că, în curând, în locul omului de zăpadă vor apărea primii ghiocei.

 


Rss_feed